top of page

Numele meu este Raluca Oros si sunt designer vestimentar. În 2002 am absolvit Universitatea de Arte Bucuresti, cu aceasta specializare.



Acum 7 ani, am considerat ca am acumulat experienta necesara pentru a-mi deschide propriul atelier. L-am botezat Atelier34. Multe lume ma întreaba: De ce 34? Simplu! Aveam 34 de ani când am pornit pe acest drum. Este un atelier mic si cochet aflat la poalele scarilor care urca spre Podul Minciunilor si este LUMEA MEA. De aceea si prefer sa lucrez cu programare. Ca sa pot, în tihna, sa v-o prezint.


Toate creatiile mele sunt UNICAT, fie ca este vorba despre rochiile de ocazie, fie ca este vorba despre cele de mireasa. Prima rochie de mireasa am creat-o acum 15 ani, pentru prietena mea din copilarie. Ea a avut curajul de a-mi încredinta o misiune atât de importanta, chiar daca, fiind la începutul carierei, eram lipsita de experienta. M-am descurcat destul de bine, zic eu. Rochia a fost foarte laudata, si asta, si din cauza ca a fost ALTFEL.




Si asta mi-a dat curaj…curaj sa fac rochii altfel. În anii care au urmat, câteva sute de mirese au purtat creatiile mele “altfel”. Pe toate le-am cunoscut personal. Pe toate am încercat sa mi le apropii pentru a le putea consilia cât mai bine, si asta este, ceea ce cred eu ca deosebeste experienta de la Atelier34, de cea pe care o ai într-un magazin care comercializeaza rochii de mireasa, oricare ar fi el.


Stiu cât este de complicat pentru o viitoare mireasa sa-si gaseasca printre rochiile de serie, o rochie care sa i se potriveasca din toate punctele de vedere, care sa simta ca este a ei. Am fost si eu mireasa, cu ceva timp în urma….cu ceva MAI MULT timp în urma…si am avut într-adevar avantajul de a-mi putea crea rochia singura. Dar nu a fost chiar asa usor si trebuie sa recunosc ca am trecut prin aceleasi framântari, prin care trece orice mireasa. Însa a trebuit sa ma decid singura! Daca veti alege sa creem rochia împreuna, voi, veti avea avantajul de a fi sfatuite de catre cineva care judeca la rece, pentru ca eu va voi fi alaturi si va voi arata avantajele si dezavantajele fiecarei decizii. Le vom pune în balanta si vom trage linie.


Dupa cum spuneam, nu a fost chiar usor sa-mi creez singura rochia. As putea spune ca am fost chiar o clienta dificila. Poate chiar cea mai dificila clienta a mea…Dar m-am descurcat si atunci. Si asa ma descurc de fiecare data, pentru ca iau fiecare rochie de mireasa ca pe o provocare în a crea ROCHIA PERFECTA. Perfecta pentru persoana care o va purta.


Întotdeauna am considerat ca aceasta rochie, pe care se presupune ca vei avea ocazia sa o porti doar o singura data în viata, trebuie sa fie doar a ta, si sa nu o mai vezi purtata de nimeni altcineva.


Trebuie sa fie o bucatica din tine si din povestea ta de dragoste!


Te astept cu drag pe strada Ocnei la numarul 4 sa iti arat LUMEA MEA…Atelier34





bottom of page